Confidenţialitate

Prima pagină, 25 mai 2016

Al doilea om în stat este urmărit penal, titrează România Liberă. Preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tariceanu este investigat pentru mărturie mincinoasa sub jurământ şi favorizarea făptuitorilor în dosarul restituirii ilegale a unor terenuri din Pădurea Snagov şi din Ferma Băneasa. Liderul ALDE ar fi avut cunoştinţă despre activitatea grupului infracţional prin prisma relaţiilor de afaceri sau de prietenie avute cu membrii acestui grup.

Potrivit ziarului Adevărul, controversatul sistem informatic integrat al Casei de Asigurări de Sănătate, menit să oprească fraudele, a fost el însuşi o fraudă girată de şefii Sănătăţii. O afacere extrem de păguboasă pentru stat. Sesizările specialiştilor IT au fost ignorate de conducerile CNAS.


Jurnalul Naţional
scrie despre curăţenia ucigaşă din spitale. Mai multe victime ale incendiului din Colectiv au murit din cauza infecţiilor nosocomiale la Spitalul de Arşi sau la cel Universitar. În ambele unităţi, igienizarea este asigurată de aceeaşi firmă, care nu numai că nu a fost trasă la răspundere, dar primeşte în continuare contracte bănoase.

Potrivit Ziarului Financiar, economiştii sunt rezervaţi. Dacă admit că anul acesta creşterea PIB-ului va fi de peste 4%, împinsă din spate de consum ca urmare a majorării salariilor şi a reducerilor de taxe, avansul se va tempera din 2017.

Despre dependenţă scrie, astăzi, Gazeta Sporturilor. Reporterii publicaţiei l-au suprins ieri pe Marius Şumudică în timp ce paria. Tehnicianul campioanei a mizat pe o victorie a scoţianului Andy Murray la Rolland Garros.