Confidenţialitate

Prima ediţie Medium Rare cu Adrian Hădean – AUDIO

Prima ediţie a emisiunii Medium Rare cu Adrian Hădean v-a introdus în formatul propus de celebrul chef în fiecare weekend la Europa FM.

Medium Rare este o emisiune  care arată că “lucrurile pot fi simple, plăcute şi cordiale, doar dacă înţelegem că producerea mâncării e un proces de învăţare continuă, presărat cu greşeli şi încercări reuşite.

Nimic nu e absolut greşit şi nicio metodă nu e absolut sigură ori singură. Contextul dictează cele mai importante senzaţii legate de actul mâncatului, nu mâncarea în sine, nu metoda după care a fost gătită”, după cum a explicat Adrian Hădean în emisiunea Medium Rare.

Adrian Hădean a început prin a trage un semnal de alarmă asupra faptului că deşi, tehnologia avansează rapid, iar oamenii construiesc imperii gastronomice care produc şi consumă milioane de dolari în fiecare lună, în acelaşi timp, creştem în ignoranţă şi “luăm de-a gata tot ce observăm, ştim sau credem că ştim despre mâncare.”

“Mâncăm milioane de tone de mâncare proastă sau de non-mâncare, în vreme ce aruncăm trilioane de tone de mâncare bună. Am putea hrăni trei Africi cu ce aruncă restul lumii într-o săptămână. Suntem victimele autosuficienţei şi ineficienţei în gestionarea resurselor”, a continuat Adrian Hădean.

Adrian Hădean a vorbit și despre conceptul de slow cooking sau gătitul lent. Comparativ cu metodele tradiţionale, gătirea lentă ”slow cooking”, la o temperatură relativ scăzută, presupune menţinerea în întregime a nutrienţilor în mâncare. Pentru asta, Adrian Hădean a folosit aparatul de gatit electric slow cooker Crock-Pot, asupra căruia a promis că va reveni și în alte ediții ale emisiunii.

Invitatul primei ediţii a emisiunii Medium Rare a fost Valeriu-Andrei Steriu, vicepreședinte în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaților. Un interviu extins cu Valeriu-Andrei Steriu poate fi ascultat exclusiv pe europafm.ro cu un click aici!

Crock-Pot Slow Cooker