Confidenţialitate

Prețul contrabandei

Reportaj de Victor Marin

În luna septembrie, piața neagră a țigărilor din România s-a situat  la un nivel cu peste 80% mai mare decât cel al mediei europene a comerțului ilegal cu produse din tutun. Pentru prima dată, în 6 din cele 8 regiuni monitorizate de raportul Novel s-au înregistrat creșteri semnificative ale comerțului ilegal, ceea ce denotă o intensificare a activităților ilicite în majoritatea zonelor de frontieră, dar și faptul că aceste produse de contrabandă se bucură de o distribuție foarte bună pe întreg teritoriul țării.

Datele care apar în raportul companiei de cercetare Novel Research vin totuși pe fondul intensificării acțiunilor de control ale polițiștilor. Înmulțirea controalelor a stimulat însă și imaginația comercianților de țigări de contrabandă.   În estul țării de exemplu, comercianții, în marea lor majoritate cetățeni moldoveni, au gasit o metodă inedită să scape de amenzi: atunci când vine Poliția, ei lasă cartușele de țigări lângă containerele de gunoi. Și evident nimeni nu știe ale cui sunt. În acest fel, ei rămân doar fără marfa de contrabandă și scapă de dosarul penal.

 

Piața neagră a țigaretelor a crescut în septembrie la 18,3%, de la 14,9% în luna iulie, conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research. Creșterea înseamnă o pierdere anualizată suplimentară de 130 de milioane de euro la bugetul de stat, în condițiile în care statul pierdea oricum 600 de milioane de euro în fiecare an.

Pentru reducerea contrabandei sunt necesare însă mai multe schimbări legislative. Deși cerute de ani de zile, aceste schimbări nu au beneficiat niciodată de sprijiul de care s-au bucurat ONG-urile antifumat. Rezultatul este că acum țigările se și fumează la colț de stradă, în văzul tuturor, acolo unde  contrabandiștii le vând de atâția ani.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.