Confidenţialitate

Poluare cu hidrogen sulfurat în București

Ministerul Mediului a depistat valori de hidrogen sulfurat care depășesc limitele normale în nord-vestul Capitalei.

În ce privește mirosul de care bucureștenii se plâng, reprezentanții Gărzii de Mediu au declarat că, cel mai probabil, acesta vine de la groapa de gunoi de la Chiajna și că vor face un control în perioada următoare.

Peste 1000 de bucureștenii s-au plâns la Garda de Mediu de existența unui miros neplăcut pe care l-au resimțit în ultima vreme, în nord-vestul capitalei. Comisarul General al Gărzii, Bogdan Trif, a declarat că poluarea resimțită este cauzată de hidrogen sulfurat care depășește limitele normale. Cel mai probabil – spune el – poluarea vine de la groapa de gunoi situată în nord-vestul Capitalei, IRIDEX-Chiajna.

Începând de luni, comisarii Gărzii de Mediu București și ai Gărzii Naționale de Mediu vor face un control amplu la acestă groapă de gunoi, pentru a identifica sursa de poluare. Deși, în ultimul an și jumătate, au mai aplicat amenzi de peste 400.000 de lei, firmei care administrează groapa de gunoi.

Ministerul mediului a dat asigurări că valorile de hydrogen sulfurat înregistrate nu sunt încă un pericol pentru bucureșteni, dar va colabora în acest sens cu direcțiile de sănătate publică.