Confidenţialitate

Piesele care i-au asigurat locul în istorie lui Ben E. King

Benjamin Earl King, cunoscut sub numele de scenă Ben E. King, a încetat din viaţă joi, 30 aprilie, la vârsta de 76 de ani.

Cariera lui Ben E. King a debutat în anii 50 alături de The Drifters, lansând mai multe hituri, printre care “There Goes My Baby” şi “Save The Last Dance For Me”.

Artistul şi-a încheiat ultimul turneu în 2013, iar în 2014 a mai susţinut câteva spectacole doar în Statele Unite ale Americii. Într-un interviu care a născut multe comentarii la momentul difuzării sale, Ben E. King a promis să o cânte până la sfârşitul vieţii.

Primele sale două hituri, “Spanish Harlem” şi “Stand By Me” s-au bucurat de succes aproape imediat, însă în cazul “Stand By Me” succesul şi în topurile britanice, de referinţă în domeniu, a venit abia în 1987 după ce piesa a fost folosită într-o reclamă pentru blugii Levis.

Ben E. King îşi începea timid ascensiunea în topurile internaţionale. Inclusă pe albumul “Spanish Harlem”, piesa “First taste of love” ajungea până pe locul 53 în Billboard Hot 100, în 1961. În Marea Britanie atingea locul 27.

Pentru artistul originar din Harlem, aşteptarea unui loc în funtea clasamentelor nu a fost una lungă. În 1961 avea să lanseze “Stand by Me”, piesă care a ajuns imediat pe primul loc în topul american R&B şi pe locul 4 în cel general. Dar reclama care a urmat la distanţă de mai bine de 20 de ani i-a adus numele în toate colţurile de lume şi l-a instalat în funtea topurilor.

Între timp, în 1962, ajunge pe locul 2 în SUA cu piesa “Don’t Play That Song (You Lied)”

Urmează apoi o perioadă creativă, cu multe piese bune, inclusiv în topuri, dar care nu reuşesc să mai prindă podiumul. În 1975 Ben E. King reuşeşte din nou să ajungă pe primul loc în topul R&B şi pe locul cinci în cel general din SUA cu “Supernatural Thing (Part 1)”

https://www.youtube.com/watch?v=HS4LR2LxR3s

La finalul lui 1987, începutul lui 1988, reclama Levis 501 în care se auzea piesa lui Ben E. King, a reuşit să se facă remarcată şi împreună cu ea şi artistul a revenit în prim plan şi în topuri.