Confidenţialitate

O elevă de 11 ani a luat scorul maxim de IQ, devansându-i pe Stephen Hawking şi Albert Einstein

O elevă de 11 de ani din Marea Britanie, Kashme Wahi, şi-a obţinut un loc în înalta lume intelectuală. Rezultatele testului ei sunt cu adevărat impresionante, scorul ei de 162 fiind cu 2 puncte mai mare decât cel înregistrat de Stephen Hawking şi Albert Einstein.

Punctajul maxim în testul IQ este de 161 la adulţi şi 162 pentru cei sub vârsta de 18 ani.

Wahi – născută în India – a decis să facă testul Mensa pentru a demonstra părinţilor ei, ambii consultanţi IT de management la Deutsche Bank din Londra, că poate.

Rezultatul obţinut a fost impresionant – 162 de puncte.

“Nu m-am pregătit suplimentar pentru acest test. Testul Mensa este despre logică şi bunul simţ, am folosit abilităţile învăţate la şcoală”, a declarat Kashme Wahi.

Wahi este în prezent elevă la Notting Hill West London şi Şcoala de juniori Ealing, unde a ajutat echipa sa să se poziţioneze pe locul al treilea la Testul de matematică de anul trecut de la Oxford.

Printre activităţile ei extracurriculare se numără tenisul de câmp şi şahul.