Confidenţialitate

Nigeria: Peste 50 de morți,după ce un avion militar nigerian a atacat din greșeală o tabără de refugiați

Cel puțin 52 de persoane au murit, inclusiv mai mulți voluntari ai Crucii Roșii, iar alți peste 200 de oameni au fost răniți, după ce un avion militar nigerian a bombardat din greşeală o tabără de refugiați din regiunea Borno, în nord-estul Nigeriei, relatează BBC News online.

Atacul a avut loc în timpul operațiunilor militare desfășurate de armata nigeriană împotriva grupării teroriste Boko Haram, afiliată rețelei extremiste Stat Islamic.

Președintele Muhammadu Buhari s-a declarat consternat de acest incident și a îndemnat la calm.

Crucea Roșie a comunicat că șase angajați ai organizației umanitare au decedat în urma atacului aerian, iar peste zece au fost răniți.

Potrivit organizației Medici fără Frontiere (MSF), cele mai multe victime erau persoane care se refugiaseră din zone vizate de atacurile grupării teroriste Boko Haram.

Generalul Rabe Abubakar, un purtător de cuvânt al forțelor militare nigeriene, a declarat că atacul “deși regretabil, nu a fost niciodată intenționat“, precizând că forțele nigeriene au acționat pentru a elimina mai mulți militanți Boko Haram aflați în apropiere de tabăra de refugiați de la Rann.