Confidenţialitate

Ministrul Sănătății: 80-90 din cele 146 de victimele incendiului de la clubul Colectiv sunt în stare gravă

Ministrul Sănătăţii declară că 80-90 de persoane din cele 146 care sunt internate in spitale în urma incendiului din Clubul Colectiv sunt în stare gravă sau critică.

“Ieri, vorbeam de 35 de pacienţi în continuare în stare critică, din cei 146 de internaţi. Dar numărul pacineţilor în stare critică şi foarte gravă se apropie de 80 – 90”, a spus Nicolae Bănicioiu, prezent la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Ministrul a precizat că un singur pacient din Spitalul de Arşi nu a fost încă identificat.

Starea celor 15 pacienţi internaţi la Floreasca este staţionară. 3 pacienţi au fost externaţi de la Spitalul Universitar.

O echipă medicală din Israel oprerează la Spitalul Bagdasar Arseni victime ale incendiului, urmând să ajungă şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv din Capitală au decedat, astăzi, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat. Ambele erau femei, ajunse în stare critică, vineri noapte, la Spitalul de Arși, respectiv Spitalul Bagdasar Arseni. Numărul morților a ajuns astfel la 29.

Un marş în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv va fi organizat, în această după-amiază, în Capitală. Mobilizarea s-a făcut prin intermediul reţelelor de socializare.

Persoanele care doresc să participe sunt aşteptate la Piaţa Universităţii. Marşul va începe la ora 14.00.

Sute de lumânări şi flori sunt depuse lângă zidurile localului mistuit de flăcări. Cei care au mers să se reculeagă acolo au spus că vor ca autorităţile să le spună cine sunt vinovaţii pentru moartea celor morţi, cei mai mulţi tineri. Dintre cei aproape 200 de răniţi, unii se zbat între viaţă şi moarte pe paturile de spital.

Reunit în şedinţă extraordinară, guvernul a decretat ca zilele de 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie să fie unele de doliu naţional în memoria celor au murit. 2 trupuri neînsufleţite mai sunt de identificat la Institutul Naţional de Medicină Legală. Potrivit ministrului de Interne, Gabriel Oprea, în incinta de 425 de metri pătraţi se aflau între 300 şi 500 de persoane.

Doi membri ai trupei Goodbye to Gravity, care concerta în Colectiv, anume chitaristul Vlad Telea și tobarul Adi Rugină, și-au pierdut viața în incendiu.

În urma incendiului care a îndoliat România, premierul Victor Ponta a cerut verificarea autorizaţiilor de funcţionare pentru toate cluburile din țară. Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Colectiv spune că patronii au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era ”prea scump”.

O văduvă, mamă a 5 copii, angajată la negru la clubul Colectiv şi plătită cu 100 de lei pe zi, a murit în incendiul de vineri noapte. Potrivit Mediafax, femeia a mers la serviciu în locul unei colege, care se simţea rău.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat a declarat, după reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că bilanţul victimelor ar putea să crească din cauza stării critice a unora dintre răniţi.

Ancheta a fost preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă şi distrugere.

Procurorii au ridicat, ieri, probe de la locul tragediei şi au stabilit care victime pot fi audiate.

O echipă de experţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani a ajuns la Bucureşti pentru a investiga cauzele izbucnirii incendiului care a cuprins, aseară, clubul bucureştean Colectiv. INCD-INSEMEX este singurul institut din ţară cu specialişti care pot stabili cu exactitate cauzele producerii unei asemenea tragedii.

Primarul Sectorului 4 susţine că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, au fost îndeplinite toate formele legale pentru funcţionarea clubului.

Primăria Capitalei a anunţat că asigură locurile de veci şi cheltuielile de înmormântare pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu. Familiile victimelor pot să facă solicitare în acest sens la numărul de telefon 0800.800.868.

Sute de persoane au mers la Centrul de Transfuzie din Capitală să doneze sânge pentru supravieţuitori.

Mai mulţi artişti şi trupe şi-au anulat recitalurile programate în aceste zile. Europa FM şi Stefan Banica au decis amânarea concertului Europa FM Live in Garaj de miercuri, 4 noiembrie.