Confidenţialitate

Liga Întâi: echipele s-ar putea alege cu mai puţini bani din drepturile TV

Fotbalul din Liga Întâi s-ar putea confrunta cu un nou scandal legat de drepturile TV.

Echipele din primul eșalon au fost anunțate într-o ședință desfășurată la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal că deținătorul drepturilor, Intel Sky Broadcast, cere diminuarea contractului începînd din sezonul viitor.

Asta ar însemna bani mai puțini pentru bugetele celor 14 cluburi participante la competiție, majoritatea grupărilor din Liga Întâi depinzînd în mare măsură de sumele provenite din drepturile TV.

Potrivit gsp.ro reprezentanții Intel Sky Broadcast consideră că fotbalul românesc nu mai este la fel de atractiv, mai ales după ce mai multe echipe importante au retrogradat în acest sezon. Solicitarea companiei din Malta va fi analizată în următoarea ședință a Adunării Generale LPF.