Confidenţialitate

Legea antifumat

Se fac în curând șase luni de la adoptarea legii antifumat, o lege ce a născut vii dezbateri în societatea noastră, o lege care revine în actualitate.

Considerată de unii a fi printre cele mai dure legislații antifumat din Uniunea Europeană, ea a impus interzicerea totală a fumatului în spațiile închise, dar și definirea teraselor acoperite ca fiind spații publice cu doar doi pereți.

Susținătorii acestei legislații spun însă că nici vorbă de duritate a legii, căci definițiile sunt stabilite de Organizația Mondială a Sănătății, iar o lege cu adevărat dură ar fi impus interzicerea fumatului la mai puțin de 100 de metri, în aer liber, de intrarea în clădiri.

Altfel spus, o lege dură antifumat ar mai fi permis doar fumatul pe un islaz sau într-un deșert.

Oricum, doi senatori au depus o serie de amendamente la legea antifumat, amendamente care redefinesc spațiul public închis în care nu este permis fumatul. Ei spun că închis este un spațiu cu acoperiș și pereți de jur împrejur, dar introduc și posibilitatea creării unor spații pentru fumători, cu condiția ca acestea să fie special inscripționate.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a cerut Camerei Deputaților să anuleze aceste amendamente, care ar goli de conținut legea antifumat și ar readuce restaurantele și barurilor din România la situația anterioară.

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-legea-antifumat-08092016