Confidenţialitate

Județele Giurgiu, Teleorman, Mehedinţi şi Călăraşi, cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională

Peste 37.000 de elevi care au susținut Evaluarea Națională au luat note mai mici de 5 la examen. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în județele Giurgiu, Teleorman, Mehedinţi şi Călăraşi.

La examenul din acest an au fost mai multe note sub 5 decât în 2015 şi aproape de două ori mai puţine note de 10.

Pe tranşe de medii, cele mai multe – 13.533 – sunt cuprinse în intervalul 8 şi 8,49.

Cele mai multe medii peste 5 au fost în județele Brăila, Cluj, în Capitală, Prahova şi Galaţi.

La nivel național, sunt 241 de elevi care vor intra fără emoții la liceul dorit, pentru că au obținut media 10.

În ceea ce privește distribuția notelor pe probe, la Limba şi literatură română, 122.400 de elevi (82%) au luat note peste 5, iar 1.213 de candidaţi, nota 10. La Matematică, 100.050 de candidaţi au avut note peste 5, iar lucrările a 2.556 de candidaţi au fost notate cu 10.

 16 elevi au fost eliminaţi din examene din cauza unor tentative de fraudă.