Confidenţialitate

Jon Snow va apărea în sezonul următor din “Game of Thrones”

De câteva luni se zvoneşte faptul că Jon Snow, unul dintre personajele centrale din serialul “Game of Thrones”, care a murit la finalul sezonului al cincilea, va reveni în sezonul următor.

Aceste zvonuri au luat naştere după ce actorul Kit Harington, cel care îl interpretează pe Jon Snow, a continuat să fie văzut în apropiere de platourile de filmare din Belfast.

Toate dubiile au dispărut când HBO, producătorul serialului, a postat ieri pe Twitter un afiş care îl arată pe Jon Snow cu faţă însângerată, dar în viaţă, însoţit de cuvântul “Aprilie”. Postarea de luni de pe pagina oficială a serialului a generat o veritabilă frenezie pe internet.

Mesajul a fost distribuit de peste 35.000 de ori în primele trei ore, iar “Jon Snow” a devenit principalul subiect dezbătut pe Twitter.

Imediat după lansare, “Game of Thrones” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO.

“Game of Thrones” a stabilit un nou record în 2015, câştigând 12 premii Emmy într-un singur an, inclusiv la categoria “cel mai bun serial – dramă”.

Al şaselea sezon al serialului “Game of Thrones” va avea premiera pe postul HBO în aprilie 2016.