Opel este unul dintre cei mai longevivi producatori de modele cabrio de clasa compacta, ultima generatie purtand numele de Astra TT.
Poate multi or sa zica ca TT este numele unui model al marcii Audi, insa acesta este doar o prescurtare de la Twin Top.
Caroserie
Sistemul hard-top al actualei generatii Astra este o reusita din toate punctele de vedere deoarece, pentru prima data la Opel, este implementat sistemul cu plafon solid retractabil.
Primul model Opel cu plafon solid retractabil
Noul Twin Top vine sa ofere acest plafon retractabil format din trei componente, sistem foarte bine studiat si exemplar realizat. Pentru a face o comparatie trebuie sa spunem ca Mercedes SLK si SL folosesc un acoperis format doar din doua bucati, fapt care se rasfrange asupra volumului foarte mic al portbagajului. Chiar si concurenta, si aici numim Renault-ul Megane CC si Peugeot-ul 307 CC ce au acelasi tip de plafon.
Un alt inconvenient este acela ca, daca acest plafon este compus doar din doua bucati, designul masinii are de suferit, deorece montantii A care reprezinta structura de rezistenta a parbrizului trebuie coborati pentru a face un contact fericit cu plafonul.
Functionalitate
Lovitura de gratie pe care aceasta masina o da concurentei se afla in partea posterioara unde acest Astra Twin Top ofera in varianta coupe un spatiu pentru bagaje de 440 litri. Aceasta valoare inseamna cu adevarat foarte mult pentru acest segment de automobile.
Pentru a face o mica comparatie dam exemplu Dacia 1310 Berlina care avea un portbagaj de doar 420 litri.
In varianta cabrio, acest Astra ofera un volum al portbagajului de peste 200 litri.
Zgomote
Ca in orice asftel de automobil coupe-cabrio, noul Astra Twin Top ofera la randul ei anumite zgomote particulare. In primul rand, trebuie sa spunem ca sistemul hard-top retractabil format din trei bucati este cu mult mai silentios la trecerea peste denivelari scurte decat cel clasic format doar din doua bucati.
Cand se ruleaza pe piatra cubica in format cabrio va recomandam sa nu depasiti 50 de km/h pentru ca rigiditatea scazuta a caroseriei defavorizeaza acest tip de automobil indiferent ca se numeste Astra Twin Top sau Mercedes SL.
O senzatie ciudata a fost aceea cand a inceput ploaia si am fost putin asaltati de zgomotele trenului de rulare posterior si, nu in ultimul rand, de sunetul facut de picaturile de apa care aterizau pe plafon.
Acestea scoteau un zgomot asemanator cu cel al pervazului lovit de stropii de ploaie. In rest, masina este water-proof si acesta este un semn bun pentru Opel.
Motor
Pana acum Astra a demonstrat ca este o masina foarte bine gandita, capabila sa gazduiasca in liniste patru adulti chiar si pe drumurile mai lungi. Si cand totul suna bine, Opel a decis sa echipeze modelul din test cu un motor pe benzina de 1.8 litri. Chiar daca acest motor vrea sa ridice usoare pretentii sportive, cu siguranta nu reuseste. In realitate, greutatea mare a masinii face ca acest motor sa urle aproape fara nici un rezultat.
Toti cei care am condus aceasta masina parca vroiam sa aiba sub capota propulsorul turbo de 170 CP sau macar diesel-ul CDTI de 150 CP.
Motorul de 1.8 litri consuma mult daca este usor fortat si nici nu da semne de rafinament in traficul urban. Deci, daca vreti sa achizitionati un astfel de Astra optati pentru benzinele supraalimentate sau pentru puternicul diesel de 1.9 litri CDTI.
Pro: Design, acoperis Hord-Top, calitate buna la interior, volum mare al portbagajului, pret competitiv
Contra: Zgomotele deranjante la rulare, motor de 1.8 destul de slab, consum prea mare de carburant.
Date tehnice Opel Astra Twin-Top
- MOTOR: L4 Benzina
- CAPACITATE (cmc): 1.796
- PUTERE MAXIMA (cp/rpm): 140/6.300
- MOMENT MOTOR (Nm/rpm): 175/3.800
- Anvelope: 205/55R16
- VITEZA MAXIMA (km/h): 209
- REPRIZA 0-100 km/h (s): 11,4
- CONSUM MEDIU: 7,7 l; MINIM: 6,2 l; MAXIM:10,3 l
- Dimensiuni L x l x h (mm): 4.476 x 1.831 x 1.414
- Greutate (kg): 1.400
- Rezervor (l): 52
- PRET (euro) FARA TVA: 20.874; CU TVA: 24.840
Click aici pentru imagini cu Opel Astra Twin-Top
//Realizat de: Lucian Dumitrescu
Ultimul comentariu a fost postat de m7mylene duminică 27 noiembrie 2011 la 05:46

Comentarii la acest articolComenteaza articol!
m7mylene
duminică 27 noiembrie 2011 la 05:46
hyp0thetikal
vineri 25 noiembrie 2011 la 07:52
Breepop
joi 24 noiembrie 2011 la 02:47
mary0is0rad
marţi 22 noiembrie 2011 la 02:50
DAOWEI0LY
duminică 20 noiembrie 2011 la 06:12