Confidenţialitate

Guvernul adaugă 21 de medicamente pe listele compensate şi gratuite, 12 sunt oncologice

Guvernul a adăugat 21 de medicamente noi pe listele medicamentelor acordate compensat şi gratuit, 12 dintre acestea fiind prescrise prin Programul naţional de oncologie.

Executivul a aprobat, miercuri, o Hotărâre care modifică şi completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei de medicamente de care beneficiază asiguraţii. Pe listă au fost introduse 21 de noi denumiri comune internaţionale (DCI), 12 dintre acestea fiind medicamente prescrise prin Programul naţional de oncologie.

Noile medicamente introduse în lista celor prescrise compensat sau gratuit sunt molecule inovative destinate în principal tratamentului pacienţilor cu afecţiuni oncologice (12 molecule), cu menţiunea că cinci dintre acestea sunt medicamente care asigură tratamentul bolilor rare, fără alternativă terapeutică, precizează Guvernul.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, spune că noile medicamente sunt destinate, în special, pacienților bolnavi de cancer.

Noile medicamente introduse în lista celor prescrise compensat sau gratuit sunt molecule inovative destinate, în principal, tratamentului pacienților cu afecțiuni oncologice.  Așadar, 21 de denumiri comune internaționale intră pe lista medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază asigurații”, a spus Liviu Iolu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe liste au mai fost introduse medicamente pentru scleroză multiplă, spondilită anchilozantă, diabet zaharat, boală pulmonară obstructivă cronică, fibroză pulmonară idiopatică, keratoză actinică. Unele din noile medicamente sunt pentru prevenirea bolilor cardiovasculare majore şi angină pectorală cronică.