Confidenţialitate

Google a prezentat noul telefon Pixel – VIDEO

Google a prezentat marți, la San Francisco, două noi telefoane, sub brandul Pixel, înlocuind astfel marca Nexus, folosită anterior de compania americană.

Pixel este creat în totalitate de Google: „Am proiectat totul de la zero, de la design industrial la experiența pentru consumator”, a spus Rick Osterloh, responsabil al diviziei de smartphone a grupului.

Noile telefoanele de la Google sunt dotate cu o cameră foto principală cu rezoluție 12,3 megapixeli. Potrivit reprezentanților Google, noile telefoane au “cea mai performantă cameră foto existentă”.

Bateria va fi şi ea pe măsură: cu doar 15 minute de încărcare, cei de la Google promit că vei putea folosi telefonul timp de 7 ore.

Vor exista 2 variante: Pixel (5 inchi)  şi Pixel XL (5.5 inchi), în 3 variante de culori – Very Silver, Quite Black, plus ediţia limitată pentru Statele Unite,Really Blue. De asemenea, noul smartphone va fi disponibil având memoria fie de 32GB, fie de 128GB.

Preţul de pornire este de 649$, pre-comenzile fiind deja disponibile în S.U.A., Marea Britanie, Australia, Germania şi Canada.