Confidenţialitate

Fostul președinte al Egiptului, Hosni Mubarak, a fost eliberat din închisoare

În 2012, fostul președinte egiptean Hosni Mubarak fusese condamnat la detenție pe viață, pentru complicitate la uciderea a 800 de manifestanți în timpul protestelor din 2011, care au dus la înlăturarea sa de la putere.

Hosni Mubarak, în vârstă de 88 de ani, și-a petrecut ultimii 4 ani de detenție într-un spital militar din Cairo, unde, din cauza problemelor de sănătate, a fost transferat după doar un an petrecut în închisoare.

Fostul președinte egiptean a părăsit, vineri, spitalul și a fost dus la reședința sa din nordul Capitalei Cairo – a anunțat avocatul acestuia.

În 2012, Hosni Mubarak fusese condamnat la închisoare pe viață pentru complicitate la uciderea a 800 de persoane în timpul protestelor din februarie 2011. Manifestațiile au dus la înlăturarea sa de la putere, după ce condusese Egiptul timp de 30 de ani.

La începutul lunii martie, el a obținut achitarea, în instanță. De altfel, încă din 2015, obținuse o astfel de decizie, în urma unui proces. Dar a rămas încarcerat pentru a ispăși o pedeapsă primită într-un dosar de corupție.

Potrivit BBC, guvernul actualului preşedinte al Egiptului, Abdul Fattah al-Sisi ar fi ezitat să îl elibereze pe Mubarak, de teamă să nu izbucnească noi revolte populare.

Actulul președinte egiptean a fost șeful serviciului de spionaj militar în timpul regimului Mubarak și în 2013, l-a răsturnat de la putere pe succesorul acestuia, Mohammed Morsi, primul președinte din istoria modernă a Egiptului, ales în mod democratic.