Bogdan Ionescu, în vârstă de 12 ani, îi învăţă pe copii cum să modeleze hârtia pentru a o transforma în adevărate opere de artă.
La doar 12 ani a ajuns să le dea lecţii nu doar copiilor, ci şi celor mari, fiind un adevărat maestru origami.
Pe blogul http://origamibogdanionescu.blogspot.com Bogdan Ionescu dă lecţii gratuite de origami, arta japoneză care constă în plierea hârtiei pentru a obţine diferite forme.
El a reuşit să strângă peste 2.000 de lucrări şi este singurul copil-artist care a avut expoziţii şi ateliere de origami la Muzeul Naţional Cotroceni, la Muzeul Satului sau la Palatul Şuţu.
Cum pe 1 iunie a fost ocupat să îi înveţe pe copiii din Bacău cum să modeleze hârtia, Bogdan a venit sâmbătă la Europa FM pentru a sta de vorbă cu Toader Păun. El a povestit cum a început să facă origami, care sunt planurile sale, dar şi că fetele îl "stresează" cu telefoanele şi mesajele şi "mănâncă memoria de la card".
Puteţi reasculta intreviul acordat de Bogdan Ionescu lui Toader Păun cu un click pe butonul play din partea stângă a paginii.
twitter digg delicious Stumble it!