O fetiţă în vârstă de doar 15 ani, din Mizil, care până în urmă cu un an spera să devină o mare campioană la karate, se luptă acum să supravieţuiască.
După ce am primit din partea prietenilor familiei Cosminei Păun un mesaj în care ni se cerea ajutorul, am decis să ne implicăm în campania de strângere de fonduri.
Pe data de 13 mai 2009, Cosmina Păun, a fost internată în cadrul secţiei de Oncopediatrie a Spitalului Marie Curie din Bucureşti, cu diagnosticul de Leucemie Acută Mieloblastică M1. Pentru a se vindeca, aceasta are nevoie de transplant de măduvă, procedură care se poate realiza doar în străinătate şi care costă 150.000 Euro.
Cosmina face sport de mică şi este pasionată de karate. Este legitimată la clubul HASU Mizil şi deţine centura albastră.
Visul ei de a deveni campioană a fost spulberat brusc, în momentul în care i s-a pus diagnosticul. Împreună vrem să-i arătăm că viaţa merită trăită şi că nu există obstacol care să nu poată fi depăşit.
În urmă cu aproximativ o săptămână, Cosmina a început un alt tratament cu citostatice, în cantitate dublă, pentru că organismul ei nu a reacţionat aşa cum trebuie în urma primului tratament, doctorii invocând faptul că este prea sensibilă.
Familia acuză şi condiţiile din spital, pentru faptul că starea fetei nu se ameliorează
"Adevărul acestei remisiuni a Cosminei provine de la condiţiile pur şi simplu inumane din spitalul Marie Curie. Camera în care stă ar trebui să fie sterilă, dar în schimb plouă înauntru pe sub geamul termopan, trage curentul pe sub uşa de la intrare, distanţa fiind de aproape 2 degete (între uşă şi podea, pe unde pot intra o gramadă de bacterii,praf, fire de păr) plus faptul că stau cam 3-4 persoane în acelaşi compartiment. (...) Putem spune că acei copii chiar ştiu ce înseamna să te lupţi pentru viaţa ta, făcând acele tratamente cu citostatice (otravă), faţă de marea majoritate a celor care se află în afara zidurilor de spital", se afirmă în scrisoarea trimisă Europa FM.
Pentru a se vindeca şi a putea trăi, Cosmina Păun are nevoie de transplant de măduvă, procedură care se poate realiza doar în străinătate şi care costă 150.000 Euro.
Această sumă poate fi strânsă din donaţii oricât de mici. Important este să fim uniţi!
Pentru donaţii directe puteţi folosi conturile de mai jos:
NEAGU STELUTA
RON: RO 97 RZBR 0000 0600 1005 2891
EURO: RO 57 RZBR 0000 0600 1205 5885
USD RO 71 RZBR 0000 0600 1205 9416
Raiffeisen Bank
Pentru mai multe informaţii, puteţi lua legătura cu Neagu Steluţa: 0723 914 273 sau 0764 376 174
Date la zi despre acest caz găsiţi şi pe http://www.paun-cosmina.eu/
twitter digg delicious Stumble it!