Plină de emoţii, câştigătoarea din Judeţul Prahova a venit miercuri în "Deşteptarea" pentru a povesti în direct cum a reuşit să câştige 15.300 de euro la cea de-a doua ediţie a concursului "Sunetul Secret".
"Am sunat de pe un singur telefon, am eliminat răspunsurile greşite şi am urmărit indiciile", a povestit doamna Stoica în emisiunea "Deşteptarea".
În vârstă de 22 de ani, câştigătoarea este studentă, este căsătorită şi de aproximativ o lună a spus că a urmărit cu atenţie tot ceea ce se întâmplă la acest concurs. Indiciul despre care Elena Nicoleta Stoica a spus că s-a folosit cel mai mult a fost: "Pe una din ele o găseşti pe toate drumurile". Acela ar fi fost momentul când s-a gândit la o piatră. Prin eliminarea răspunsurilor greşite date deja la radio, ea a ajuns la soluţia care i-a adus 15.300 de euro luni în emisiunea "Drum cu Prioritate".
Cel de-al treilea sunet secret a fost produs de "aruncarea unei pietre într-o chitară", pe www.sunetul.ro putând fi urmărită şi înregistarea video a modului în care am produs acest sunet în studio.
În această dimineaţă, în "Deşteptarea", pe lângă Monica Anghel şi Bogdan Miu, s-a aflat şi Radu Constantinescu, DJ-ul Europa FM care a purtat până acum cel mai mult noroc ascultătorilor. Tot el a fost cel care dădea în primăvară, la Sunetul Secret, cel mai mare premiu în bani, cash, din istoria posturilor de radio din România - 17.000 de euro.
La poze, ea nu şi-a putut dezlipi ochii de pe cec-ul cu suma de 15.300 de euro, bani cu care încă nu s-a hotărât ce va face.
Ediţia a II-a a concursului Sunetul Secret a mai adus, în această toamnă, 9.600 de euro unui ascultător fidel din Suceava şi 2.300 de euro unuia din Sibiu.
Concursul continuă acum cu ultimul sunet propus în acest sezon, sunetul cu numărul 4.
Mult succes!
twitter digg delicious Stumble it!