Confidenţialitate

Europa FM Live Symphony: A WHOLE NEW WORLD

Pe  2 august, pe plaja dintre Venus şi Saturn, ne întâlnim la Europa FM Live Symphony: A WHOLE NEW WORLD, cu un program oferit de Teatrul Naţional de Operă si Balet “Oleg Danovski”.

Europa-FM-Live-Symphony-2-august-2015-Plaja-Venus-Saturn

La realizarea concertului Europa FM Live Symphony: A WHOLE NEW WORLD  îşi dau concursul Orchestra, Corul, o parte din soliştii teatrului dar şi invitati de renume.

Cunoscută pe 3 continente: Europa, Asia şi America, Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” a dus numele oraşului Constanţa în zona culturii internaţionale de marcă, prin virtuozitate şi sonoritatea excepţională a colectivului, dar şi prin promovarea creaţiei muzicale clasice româneşti alături de cea universală.

Corul Operei  impresionează prin lejeritatea cu care abordează repertoriul din zone diverse, de la muzica baroc la muzica modernă, de la opera la negro spiritual, ceea ce presupune o extraordinară mobilitate a tehnicii vocale.

Soliştii Smaranda Draghici, Doru Iftene, Răzvan Săraru de la Opera constănţeană, Madeleine Pascu de la Opera Naţională din Bucureşti si invitata specială Daniela Vlădescu de la Teatrul de Operetă si Musical din Bucureşti vor transforma seara de 2 august în una de neuitat.

Iniţiatorul şi Dirijorul acestui concert este muzicianul Ionuţ Pascu, reprezentant de frunte al tinerei generaţii de artişti lirici, baritonul Ionuţ Pascu, cel care are o cariera solistică impresionantă, întrunind elogiile publicului meloman cât şi a criticii de specialitate de pe întreg mapamondul, a îmbrăţisat cu mult succes şi cariera dirijorală, în care se regăseşte prin ingeniozitate, aplomb şi creator de culoare sonoră.

Maestru cor va fi cunoscutul Adrian Stanache.

Intrarea la Europa FM Live Symphony: A WHOLE NEW WORLD este liberă! Spectacolul începe la ora 20:00.