Confidenţialitate

Enrique Iglesias lansează pe 24 februarie noul single “Súbeme la radio”

Chiar de Dragobetele românesc, Enrique Iglesias prezintă noul său single, “Súbeme la radio”. Videoclipul “Súbeme la radio” a fost filmat în Cuba și este lansat online vineri, pe 24 februarie.

În urmă cu exact un an, Enrique Iglesias a înregistrat două recorduri mondiale Guinness, fiind desemnat artistul latin cu cele mai multe hituri în topul Hot Latin Songs, în timp ce melodia sa “Bailando” a avut cea mai lungă staţionare în acest clasament.

Cu peste 100 milioane de discuri vândute, Enrique Iglesias a lansat până acum mai multe hituri, printre care “Bailando”, “Ring my bells”, “Hero”, “Bailamos”, “Noche Y De Dia”, “Turn the night up”, “Tonight”, “I like it”, “Do you know”, “Not în love”.

Enrique Iglesias a concertat la Bucureşti, pe 12 mai 2016, în pavilionul central al Romexpo, în cadrul turneului internațional “Sex and Love”.