Confidenţialitate

Dr. Dre va lansa un nou album de studio după 16 ani

Dr. Dre va lansa un nou album după 16 ani, acesta fiind soundtrack-ul filmului biografic despre grupul hip hop N.W.A., ”Straight Outta Compton”. Formația N.W.A. i-a avut în componență de-a lungul anilor pe Dr. Dre, împreună cu DJ Yella, Easy-E, Ice Cube, Mc Ren și Arabian Prince.

Informația a fost lansată de rapperul Ice Cube, care a declarat: ”E uriaș. E Dr. Dre, e ceea ce toată lumea aștepta”. Totodată, albumul s-ar putea să fie lansat pe 1 august, conform unor surse citate de contactmusic.com.

Ultimul album de studio lansat de Dr. Dre a fost în 1999, deși în decursul acestor 16 ani a mai lansat câteva piese.

Pe numele său Andre Romelle Young, Dr. Dre este un rapper de succes, născut în Los Angeles. Artistul și-a început cariera muzicală în grupul World Class Wreckin’ Cru și a colaborat mai târziu cu grupul N.W.A. Discografia sa cuprinde un număr de 4 albume și a avut colaborări cu alți artiști precum Snoop Dogg și Eminem.

FOTO: Helga Esteb/ Shutterstock