Confidenţialitate

Dosar penal pentru distrugere şi lucrări fără autorizaţie la o biserică din Capitală, monument istoric

Polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural naţional fac cercetări în cadrul unui dosar ce vizează efectuarea unor lucrări neautorizate la o biserică din București, monument istoric de clasă A.

Acestia s-au sesizat cu privire la faptul că la o biserică înscrisa în Lista Monumentelor Istorice, au fost făcute lucrări de intervenţie neautorizată.

La respectiva biserică au fost două centrale termice, iar conductele au fost sprijinite pe perete.

În plus, preoții au montat și trei aparate de aer condiţionat, fiind perforate perimetral ferestrele pentru traversarea conductelor.

În urma lucrarilor, a fost distrusa o parte din pictura murala de pe pereţii interiori în zonele în care au fost amplasate echipamentele.

Politistii, sub supravegherea Parchetului Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, fac cercetari pentru infractiunile de distrugere si executarea de lucrari fara autorizatie de construire sau de desfiintare, ori cu nerespectarea prevederilor legale.