Confidenţialitate

Director CNADNR: Autostrada Sibiu-Pitești va fi gata în 2021

Șoferii mai au de așteptat încă 5 ani pentru a putea circula pe autostradă de la Pitești la Sibiu.

Directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Cătălin Homor a anunțat astăzi, la Adevărul Live, că acest tronson de autostradă va fi gata la sfârșitul anului 2021. Tot atunci, Constanța va fi legată de frontiera de vest a țării, prin autostradă:

”Pitești-Sibiu, finalizăm studiul de fezabilitate, după care mergem pe etapa de proiectare. În programul nostru, finalizarea întregii secțiuni Sibiu-Pitești, la sfârșitul anului 2021. Nu este un termen pus cu praștia, nu este un termen pentru voturi, este pur și simplu rezultatul unei analize aprofundate.” a declarat Cătălin Homor.

În ceea ce privește numărul de kilometri de autostradă finalizați în acest an, directorul CNADNR nu a putut face o estimare: Cei 90 de kilometri anunţaţi ar putea să fie şi mai mulţi, dar şi mai puţini – a precizat Cătălin Homor, la Adevărul Live.