Confidenţialitate

Detaliile testamentul lui Alan Rickman, profesorul Severus Snape din seria „Harry Potter”

Actorul britanic Alan Rickman, intepretul profesorului Severus Snape din seria „Harry Potter”, a murit în luna ianuarie a acestui an, în urma unui cancer pancreatic, iar acum au fost dezvăluite detaliile testamentului său, potrivit contactmusic.com.

La patru luni după trecerea în nefiinţă a faimosului actor, detalii din testamentul său au fost făcute publice, iar acestea includ donaţii în valoare de 100.000 de lire către organizaţii de caritate.

Rickman a lăsat cea mai mare parte a activelor sale, în valoare de 4,060,033 lire sterline, conform înregistrărilor probate, soţiei sale Rima Horton, în vârstă de 68 de ani, cu care a trăit în vestul Londrei.

De asemenea, a lăsat câte 25.000 de lire pentru fiecare dintre cele trei nepoate ale sale.

În plus, patru organizaţii caritabile au beneficiat de o parte din averea lui, acesta cedând câte 25.000 de lire pentru organizaţiile: Academia Roială de Arte Dramatice, Arte Sponsorizate pentru Educaţie, Fundaţia de Cercetare pentru Chirurgie Facială (cunoscută ca Saving Faces) şi Trustul pentru Asistenţa Interpreţilor Internaţionali.

Alan şi soţia sa şi-au început relaţia în 1965, dar s-au căsătorit abia acum 4 ani, într-o ceremonie privată în New York.

Potrivit testamentului, care a fost scris cu trei luni înainte de moartea actorului, bunurile sale din Statele Unite şi Italia vor fi tratate separat.

Ultimul film care s-a bucurat de apariţia fizică a regretatului artist este drama militară “Eye In the Sky”, ce a fost lansat luna trecută. În schimb, ultimul proiect în care Alan şi-a arătat măiestria şi talentul este “Alice În Ţara Oglinzilor/ Alice Through The Looking Glass”, unde şi-a împrumutat vocea inconfundabilă unei omizi albastre, pe nume Absolem.