Confidenţialitate

Deputatul Cătălin Rădulescu a anunțat că se autosuspendă din PSD

Deputatul Cătălin Rădulescu a anunțat că se autosuspendă din PSD, până la clarificarea tuturor aspectelor legate de afirmațiile pe care le-a făcut în spațiul public.

Parlamentarul a fost deja audiat la Parchetul General după ce a spus că deține o armă AKM de la Revoluție și e gata să o folosească împotriva protestatarilor din Piața Victoriei.

Deputatul Cătălin Rădulescu, a anunțat, printr-un comunicat, că se autosuspendă din PSD pentru a nu afecta imaginea partidului, al cărui membru este de 21 de ani.

“Întrucât am o vechime de 21 de ani în PSD, nu doresc ca imaginea partidului și a președintelui PSD să fie prejudiciate în niciun fel, mă autosuspend până la clarificarea aspectelor ce țin de acest scandal mediatic, pentru a dovedi buna mea credință și faptul că interpretarea dată cuvintelor și opiniilor mele a fost denaturată, pentru a-mi decredibiliza imaginea și activitatea politică. Rămân fidel principiilor, programului și conducerii PSD”, a menționat Cătălin Rădulescu, care susține că declarațiile sale ar fi fost distorsionate.

“Regret faptul că au fost interpretate cuvintele mele în alt sens, total distorsionat și neadevărat, fiind luate fraze din subiecte diferite, dintr-un interviu de 90 de minute, și atașate în mod securistic într-un filmuleț de 2 minute. Îmi cer scuze persoanelor de bună credință care s-au simțit lezate prin interpretarea nedreaptă a cuvintelor mele, în decursul carierei mele și până la aceasta vârstă, nefiind implicat niciodată în niciun fel de act de tulburare a liniștii publice”,  a scris deputatul PSD.

Cătălin Rădulescu și-a luat și 8 zile de concediu de la Parlament.

El a dat deja explicații în fața procurorilor de la Parchetul General, care au deschis pe numele său un dosar de tulburare a liniștii și ordinii publice.

Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, Cătălin Rădulescu a spus că nu înțelege de ce mai protestează oamenii în Piata Victoriei și nimeni nu pune tunurile de apă pe ei. A menționat apoi că deține o armă AKM și este pregătit să o folosească dacă cineva vrea să schimbe statul pentru care românii au luptat în 1989.

Procurorilor le-a spus că nu a tras la Revoluție și ar fi făcut acele afirmații, pentru că a vrut vrut să se dea mare în fața jurnaliștilor care l-au supărat. ”Am căzut victima propriei superficialități” – le-a spus procurorilor.

Între timp, polițiștii i-au anulat lui Cătălin Rădulescu dreptul de a deține arme. Deputatul s-a ales și cu o amendă de 2500 de lei.