Confidenţialitate

De la 1 august, cresc salariile pentru o parte din bugetari

Printre acestia, se afla medicii si asistentii medicali, profesorii dar si angajati ai Ministerului Apararii. In luna iunie, Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta, ce prevede majorari salariale pentru 650.000 de bugetari. Unele majorări intra in vigoare de la 1 august, altele din decembrie 2017.

Salariul de încadrare al unui medic va fi între 2.364 de lei și 2.944 de lei, în funcție de vechime, iar al unui asistent medical între 1960 lei și 2441 lei, tot in functie de vechime.
Salariul unui medic primar din serviciul de ambulanță sau primiri urgențe va fi între 4.371 lei și 5443 lei.

Guvernul susține că în acest fel se elimină inechitățile salariale pentru toți cei aproximativ 163.000 de angajați din sistemul de sănătate.

In aceea ce priveste sistemul de invatamant, un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, va avea un salariu de bază între 1.896 și 2.361 lei.
Un profesor debutant va avea un salariu cuprins între 1.700 și 2.117 lei.

Un profesor universitar cu vechime în învățământ între 6-10 ani va avea un salariu de bază între 2.991-3.465 lei. Acesta va crește gradual, în funcție de vechime si poate ajunge, în cazul persoanelor cu peste 40 de ani de vechime, la 6.935 de lei.

La Ministerul Apararii, de la 1 august cresc salariile a 33.000 de angajati.

“La Ministerul Apărării Naţionale potenţialii beneficiari, în număr de aproximativ 33.000, vor primi începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit în plată la nivelul anului 2009, iar diferenţa de 50% începând cu luna august 2017. După identificarea sumelor necesare, vom continua demersurile necesare pentru eliminarea şi a celorlalte disfuncţionalităţi atât în interiorul fiecărei instituţii, cât şi în cadrul familiei ocupaţionale”, a scris ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, pe contul său de Facebook.

Ordonanţa de urgenţă privind salariile bugetarilor a fost adoptată de Executiv, de prevederile ei beneficiind 650 de mii de persoane, iar impactul bugetar este de 870 de milioane pentru anul acesta şi de 2,6 miliarde lei pentru anul următor.