Confidenţialitate

Control judiciar pentru inculpații dosarului Carpatica Asig 2

Judecătorii instanţei supreme i-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile pe fosta preşedintă a Consiliului de Administraţie al Carpatica Asig Angela Toncescu, pe Dan Hosu, soţul fostei adjuncte a DIICOT Giorgiana Hosu, şi pe omul de afaceri Ion Sorin Tatu, în dosarul de trafic de influenţă în care toţi trei sunt cercetați de DNA.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie nu este definitivă.

Sub control judiciar se afla și comisarul sef Marian Cătălin Cataramă, şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul Poliției Române.

În acelaşi dosar, privind favorizarea societăţii Carpatica Asig, deputatul PMP Adrian Gurzău este acuzat de trafic de influenţă, procurorii DNA cerând aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea lui.