Confidenţialitate

Consilierul prezidențial pentru Educație și Cercetare, Ligia Deca, la Interviurile Europa FM – VIDEO

Anca Grădinaru a discutat cu invitata sa despre proiectul “România Educată”, un proiect inițiat de președintele Klaus Iohannis, al cărui scop este schimbarea sistemului de învățământ, inclusiv elaborarea unei noi legi a Educației până la sfârșitul anului viitor.

Cine este Ligia Deca

Ligia Deca este șefă de promoție a Facultății de Navigație și Transport Naval din cadrul Universității Maritime Constanța, unde a finalizat și studiile masterale în domeniul managementului maritim și portuar. În prezent este cercetător în formare doctorală (științe politice) al Universității din Luxemburg.

În anul 2008 a coordonat Coaliția pentru Universități Curate, proiect pilot implementat de Societatea Academică din România ce viza evaluarea integrității instituțiilor de învățământ superior din România. A fost președinta Uniunii Europene a Studenților (2008-2010), asigurând reprezentarea intereselor a 11 milioane de studenți, din 37 de state, în relația cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, UNESCO și alte structuri europene competente în domeniul politicilor educaționale pentru învățământul terțiar. În perioada 2010 – 2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, coordonând procesul de organizare a Conferinţei miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).

În perioada 2012 – 2015 a fost expert politici publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și lector universitar (2014-2015) pe tema Sisteme de formare și incluziune educațională la Universitatea de Vest Timișoara.

A coordonat Conferința Internaţională ”Future of Higher Education – Bologna Process Researchers Conference” (edițiile 2011 și 2014). Autoare și co-autoare a numeroase articole publicate în reviste de prestigiu, face parte din Juriul European Award for Excellence in Teaching in the Social Sciences and Humanities acordat de Central European University (CEU).

În anul 2014, Ligia Deca a fost membră al Science in Education Expert Group – SEEG. De-a lungul anilor a participat la numeroase conferințe internaționale și s-a implicat activ în elaborarea analizelor și politicilor educaționale şi de cercetare în plan național și european.

Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat pe 29 iunie 2015.