Confidenţialitate

Clubul Bamboo, distrus complet de flăcări. Pompierii intervin în continuare

Clubul Bamboo din București a ars în totalitate, iar clădirea este prăbușită în cea mai mare proporție, anunță Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Pompierii se concentrează acum pentru limitarea propagării incendiului către vecinatăţi şi strada Tuzla.

Potrivit autorităților, la această oră 13 răniți sunt internați la Floreasca, dintre care un rănit în stare foarte gravă și este intubat, 5 răniți sunt la Spitalul Universitar, 2 la Pantelimon și 2 la Colentina, care nu au avut răni așa grave și au părăsit între timp spitalul.

La fața locului sunt 20 ambulanţe SMURD, 4 ambulanţe SMURD cu medic, 4 autospeciale pentru transport victime multiple și au fost constituite două spitale Mobile. S-a dispus chemarea la serviciu a tuturor pompierilor din turele libere.

ISU anunță și că scafandrii au verificat zona adiacentă clubului Bamboo, în lac nefiind găsite persoane.

22 de persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale, informează ISU București, dintre care 20 rămân internate.