Confidenţialitate

Cazul unor copii români preluaţi în grijă de statul norvegian, în atenţia autorităţilor de la Bucureşti

În jur de 300 de persoane au protestat, astăzi, în faţa Ambasadei Norvegiei din București.

Demonstranții s-au solidarizat cu o familie de români, ai cărei 5 copii au fost preluați în custodie de autoritățile statului nordic.

Oficiul norvegian pentru Protecția Copilului susține că a luat măsura după ce a fost sesizat despre un posibil comportament abuziv al celor doi părinți români, care i-ar fi îndoctrinat religios pe minori.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a precizat că, prin Ambasada României la Oslo, monitorizează cu atenție situația celor 5  copii și este gata să ofere asistență consulată.  Totuși, familia Bodnariu a angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluţionarea unor astfel de cazuri.

La rândul său, Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie le va propune oficialităților din Norvegia să permită plasarea copiilor la unchiul patern din România.