Confidenţialitate

Brexit: Conservatorii caută un premier care să scoată țara din UE

În Marea Britanie, începe campania pentru un nou premier, cel care ar urma să scoată țara din Uniunea Europeană.

Până acum s-au înscris cinci candidați.

Nu însă și liderul campaniei pro-Brexit, fostul primar al Londrei, Boris Johnson.

În Marea Britanie, premier este liderul partidului câștigător la ultimele alegeri, în cazul de față Partidul Conservator.

Partidul Conservator este condus în prezent de David Cameron, premierul demisionar după referendum. Prin urmare, conservatorii își vor alege liderul, care va deveni automat și premierul Marii Britanii.

După referendumul istoric de săptămâna trecută în care s-a decis ieșirea din UE și după anunțul demisiei lui David Cameron, favorit pentru a deveni noul premier era considerat Boris Johnson.

Fostul primar al Londrei a anunțat însă joi că nu va candida.

”Am ajuns la concluzia nu pot candida. Rolul meu va fi acele de a acorda tot sprijinul necesar posibil următoarei administrații conservatoare” a spus Boris Johnson.

Presa de la Londra scrie că favorită în cursa pentru președinția Partidului Conservator și implicit  pentru funcția de premier este Theresa May, actualul ministru de Interne.

Ea conduce în sondaje, care după ultimele alegeri generale, nu mai sunt atât de credibile.

”Trebuie să începem să lucrăm imediat. Să refacem stabilitatea politică și economică, să aducem împreună partidele și poporul” a spus Theresa May.

Actualul ministru de interne crede că până la sfârșitul anului nu sunt șanse ca Marea Britanie să notifice Uniunea Europeană că părăsește blocul comunitar.

Și asta pentru că e nevoie ca mai întâi Regatul să-și facă o strategie de negociere clară și agreată de toată lumea.

Totodată, Theresa May a mai spus că nu va exista nicio încercare de a întoarce rezultatul consultării populare de joia trecută și nici un al doilea referendum.

 

În cursa pentru funcția de premier, care este deținătorul puterii executive de facto în Regat, s-au mai înscris ministrul Energiei, cel al Apărării, al Justiției și cel al Muncii.