Confidenţialitate

Bioingineria viitorului: Elena Ovreiu și Dragoș Țarălungă, UPB

Interviu de Sorin Dragomir

Încercăm să aflăm cum se vede viitorul cercetării românești prin ochii a doi tineri cercetători: Elena Ovreiu și Dragoș Țarălungă, doctori în electronică și lectori în cadrul Universității Politehnice București.

Discutăm despre ce înseamnă munca de cercetare și descoperim domeniul bioingineriei medicale, pentru că în luna iulie se va desfășura cea de-a doua ediție a Școlii Internaționale de Vară pentru Imagistică medicală. Ingineri, cercetători, medici dar și finanțatori din întreaga lume vin în România pentru a-și prezenta experiența în domeniul cercetării și ultimele descoperiri.

De la diverse tipuri de senzori la imprimante 3D, echipamentele care ușurează munca medicilor vor fi prezentate studenților români, iar cei care își doresc o carieră în cercetare, care au idei și proiecte, vor putea afla care este cale pentru a obține finanțarea unui proiect de cercetare.elena ovreiuDragos Taralunga

Elena Ovreiu și Dragoș Țarălungă nu par speriați de greutățile pe care ler întâmpină în munca de cercetare. Cercetătorul român trebuie să fie de la ordonator de credite la femeie de serviciu și d-abia între cele două activități va mai găsi vreme și pentru munca de cercetare, pentru visul de a inventa acel ceva care ne va face tuturor viața mai ușoară.

Munca de cercetare este o muncă în care cele mai mari satisfacții nu au nicio legătură cu câștigurile financiare. Finanțările au însă un rol determinant: multe idei bune pot fi pierdute pentru simplul motiv că banii care întârzie cu ani de zile blochează activitatea de cercetare. În tot acest timp, un alt cercetător, dintr-o altă țară, își va continua munca și va ajunge la rezultatul pe care românii l-ar fi obținut cu mult timp înainte, dacă ar fi avut fonduri pentru a-și desfășura munca științifică.

Ascultați AICI întreaga discuție.

 

https://soundcloud.com/europafmromania/lumea-europa-fm-interviu-dragos-taralunga-elena-ovreiu