Confidenţialitate

Billboard Music Awards 2016: Momente emoţionante oferite de Madonna şi Céline Dion

Madonna a adus un tribut emoţionant cântăreţului Prince, iar Céline Dion i-a dedicat trofeul Icon Award regretatului ei soţ, duminică seară, la o ediţie extrem de emoţionantă a galei Billboard Music Awards.

Evenimentul, care a avut o durată de trei ore, s-a desfăşurat la Las Vegas şi a rămas fidel tradiţiei sale ce constă în aducerea pe scenă a celor mai în vogă vedete ale industriei muzicale americane.

Show-ul a fost deschis de Britney Spears, care, într-o ţinută roşie extrem de îndrăzneaţă, a susţinut un microrecital ce a inclus unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale.

Cântăreţul canadian The Weeknd a dedicat trofeul pe care l-a primit – Top Hot 100 Artist – cântăreţului Prince, care a murit în reşedinţa lui din Minnesota, pe 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani.

Madonna i-a adus şi ea un omagiu regretatului Prince, interpretând o compoziţie a acestuia, ”Nothing Compares 2 U” – piesă făcută celebră de Sinead O’Connor. Apoi, vedeta americană a interpretat în duet cu Stevie Wonder piesa ”Purple Rain”, în timp ce spectatorii s-au ridicat în picioare, aplaudând prestaţia celor doi artişti şi cântând alături de aceştia.

Kesha a interpretat un cover al unei piese clasice din repertoriul cântăreţului Bob Dylan – ”It Ain’t Me, Babe” -, în cadrul unui moment aşteptat cu nerăbdare de spectatori, întrucât prezenţa ei în gală a fost pe punctul de a fi anulată în urma unei dispute legale cu casa ei de discuri.

Reprezentanţii casei de discuri Kemosabe Records au spus că artista americană i-a asigurat că nu se va folosi de timpul pe care îl va avea la dispoziţie pe scenă pentru a vorbi despre procesul ei cu Sony Music şi cu producătorul Dr. Luke. Casa Kemosabe Records, înfiinţată de Dr. Luke, este o divizie a Sony Music. Cântăreaţa şi-a respectat promisiunea.

În cadrul galei au fost atribuite mai multe premii, iar cel mai important dintre ele – Top Artist (Cel mai bun artist) – a fost câştigat de cântăreaţa britanică Adele.

Au urcat pe scenă, pentru a susţine microrecitaluri, şi câteva staruri de prim rang, precum Céline Dion, Rihanna şi Ariana Grande.

Céline Dion, care a punctat cu această ocazie prima ei prestaţie televizată după moartea soţului ei, René Angélil, a plâns pe scenă atunci când a primit un trofeu pentru întreaga carieră – Icon Award -, care i-a fost înmânat de fiul ei, René-Charles.

https://www.youtube.com/watch?v=objbsTVE1XE

Alte trofee importante au fost câştigate de Rihanna (Billboard Chart Achievement Award – premiu votat de public), Justin Bieber (cel mai bun cântăreţ), Adele (cea mai bună cântăreaţă şi Billboard 200 Album) şi The Weeknd (cel mai bun cântec R&B – ”The Hills”).