Confidenţialitate

Anticorpuţie şi alegeri – VIDEO

Procurorii DIICOT au reținut un fost ofițer superior al Serviciului Român de Informații în dosarul privind spionarea și compromiterea șefei DNA Codruța Kovesi. Ceea ce începuse ca o amenințare externă, cu Mossad, cu spionaj, cu chestii grele, pare a se apropia tot mai mult de Dâmbovița și de ciudata luptă dată aici în jurul DNA.

Nu știm despre acest fost ofițer SRI decât că el este un expert în terorism și spațiu arab și că procurorii l-au prins acum câțiva ani protejând niște rețele de arabi care făceau evaziune fiscală în România.

Adică lua șpagă ca să le spună celor de la Fisc că sunt sursele SRI și trebuie lăsați în pace. Adevărata problemă cu ofițerul SRI Daniel Dragomir este că nu îmi dau seama câtă șpagă a putut să ia astfel încât să își permită să plătească firma israeliană Black Cube.

O astfel de operațiune costă sute de mii de euro și este normal să ne întrebăm dacă nu cumva ofițerul respectiv n-a fost decât un intermediar aflat în misiune.

În slujba cui, vine imediat următoarea întrebare logică? A SRI? Ar fi prea grav ca SRI-ul să dorească să compromită DNA-ul sau pe Kovesi, deși, dacă vă mai amintiți, după ce procurorii i-au prins pe cei doi israelieni, firma Black Cube a comunicat oficial că misiunea lor pe teritoriul României era autorizată! Adică era aprobată de o autoritate din România. Iar noi nu i-am crezut.

În plus, de câteva zile, poate chiar săptămâni, presa tot comentează un presupus război între DNA și SRI, iscat se pare de faptul că DNA-ul a avut îndrăzneala să intre în fondurile operative ale serviciului secret al Ministerului de Interne, fonduri care deveniseră se pare un fel de pușculiță secretizată a unor politruci precum Gabriel Oprea.

În acest timp, pe televizoare și nu numai, se desfășoară o adevărată campanie de decredibilizare a DNA-ului care ar fi devenit poliție politică. A cui oare? Dacă e în război și cu un SRI condus de omul lui Iohannis și cu Ponta și cu Oprea, nu mai vorbim de duo-ul politic Băsescu-Udrea, a cui poliție politică este DNA-ul?
Toate aceste povești, cu sau fără spioni, prezentate mai obiectiv sau mai partizan în media de la noi influențează destul de mult opinia publică, mai ales că suntem în an electoral, dar nu numai de aceea.

În primul rând, că poziționarea opiniei publice pro sau împotriva luptei împotriva corupției va conta în ceea ce se profilează ca un plan de modificare al legislației penale.

Modificări la legea avocațiolor sau chiar la Codul Penal pot avea loc înainte sau după alegeri, totul depinde de deferența sau de indiferența noastră a cetățenilor față de acțiunile DNA.

Și tot această atitudine ne poate aduce candidați penali pe listele electorale, pe care oamenii să îi voteze ca pe primarul de la Baia Mare, că au văzut ei la televizor că e DNA-ul poliție politică. Și, până la urmă, asta contează cel mai mult.

Cât va conta atunci când veți fi chemați să votați un nou parlament faptul că un partid are pe liste sau în conducere persoane care au probleme cu legea?