Confidenţialitate

Alocațiile de hrană pentru pacienții din spitale ar putea crește pentru prima dată în ultimii 8 ani

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică, norma de hrană se va incadra între 7 și 19.4 lei pentru adulți, iar dacă pentru copii se achitau mai puțin de 2 lei în unele cazuri, cuatumul va fi de 5 până la 17,5 lei pentru copii.
Alocațiile de hrană pentru pacienți au fost stabilite în primăvara anului 2008 și nivelul acestora este între 7 şi 13 lei pentru bolnavii adulţi şi 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii.

Potrivit proiectului de Hotărâre, din octombrie, alocațiile de hrană ar putea crește până la 19,4 lei pentru adulți și 17,5 lei pentru copii.

De asemenea, alocaţia ar putea să crească la 10 lei pentru nou-născuţi și copiii până la trei ani, iar pentru copii de până la 16 ani – la 12 lei.

Cuantumul alocațiilor a fost stabilit de medici specialiști nutriționiști în funcție de afecțiunile pacienților.

Proiectul mai prevede ca alocația pentru o rație de jumătate de litru de lapte distrbuit in spitale, drept completare pentru alimentația naturală, să fie de 3 lei, iar cea pentru însoțitorii bolnavilor să fie de 7 lei.

Banii suplimentari ar urma să fie dați din bugetele spitalelor, finanțate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Inițiatorii proiectului spun că nu este necesară creșterea bugetelor spitalelor, ci inițiativa reprezintă doar prevederea legală care permite cheltuirea unor sume mai mari pentru hrana pacienţilor.