Confidenţialitate

Alina Manole în “JOIA PĂCĂTOȘILOR”: “Cei care vin la spectacol îmi scriu despre relațiile lor. Și, astfel, piesa, se schimbă”

Amănunte despre spre spectacolul “JOIA PĂCĂTOȘILOR”, în care protagoniști sunt Alina Manole & Raul Kusak – joi, 9 aprilie, în rubrica “Sus cortina!”, de la ora 17.15, la Europa FM.

“Joia păcătoșilor” e o poveste muzicală despre relații, despre povești de dragoste…ajunse la sfârșit.

Doi adulți – interpretați de Alina Manole & Raul Kusak – se întâlnesc și își amintesc poveștile de viață.

Pare că s-au întâlnit la momentul potrivit… dar, oare chiar există o șansă să-și “vindece” rănile rămase din trecut?

Spectacolul este compus din două planuri – text-replică și planul muzical. Fiecare fragment este susținut de piese create de Alina Manole (și interpretate la pian de Raul Kusak & Alina Manole – voce).

Scenariul urmărește evoluția relațiilor de la “punctul 0″ până la final, sau…”de la îndrăgostire la despărțire”, cum îi place să spună Alina Manole – AUDIO.

Spectacolul a fost lansat în urmă cu 3 ani, tot în Joia Mare iar echipa de pe scenă și din culise vor sărbători acest lucru.