Confidenţialitate

Accident la circ în State Unite

Cel puţin doi spectatori au murit, iar mai mulţi alţii au fost răniţi după ce un cort de circ s-a surpat luni după-amiaza la Lancaster, în statul New Hampshire, în timpul unei furtuni.

Aproximativ 100 de persoane se aflau în cort la momentul surpării, în timpul numărului de la ora locală 17.30 (marţi, 0.30, ora României) al Circului fraţilor Walker.

Cauza prăbuşirii cortului nu era clară imediat după incident, deşi în zonă era o furtună la momentul respectiv, însoţită de grindină, rafale de vânt de până la 96,5 kilometri pe oră şi fulgere, potrivit autorităţilor.