Confidenţialitate

CM Rugby: Neozeelandezii rămân campioni mondiali

Reprezentativa de rugby Noii Zeelande a cucerit a treia sa Cupă Mondială, aseară, învingând echipa Australiei, cu scorul de 34-17 (16-3), în finala competiţiei găzduite de Anglia şi Ţara Galilor.

Selecţionata All Blacks a devenit cea dintâi care îşi apără titlul mondial, după ce primele două trofee le-a cucerit pe teren propriu, în 1987 şi 2011.

Prinţul Harry şi Bernard Lapasset, preşedintele World Rugby, au înmânat medaliile.

Peste 80.000 de spectatori s-au aflat în tribune.