Confidenţialitate

Directorul Spitalului Județean Ploiești, arestat preventiv

Directorul Spitalului Județean Ploiești, Ion-Alexandru Băloi, a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, în formă continuată, pentru decontarea unor lucrări efectuate la spital de o firmă.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, joi seară, propunerea făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi au dispus arestarea preventivă a lui Alexandru Băloi pentru 30 de zile.

Decizia instanţei nu este definitivă, ci poate fi contestată de directorul Spitalului Județean Ploiești.

Directorul Spitalului Județean Ploiești, Ion-Alexandru Băloi, a fost reținut, miercuri, de procurorii anticorupție după ce a fost prins în flagrant în Piața Romană primind mită 3.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie 2014 – iulie 2015, Băloi, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză), în mod repetat, sume de bani reprezentând un procent de circa 20% din valoarea facturilor emise de firma acestuia din urmă în baza unui contract de servicii încheiat cu unitatea spitalicească.

Mai mult, Băloi chiar a tergiversat efectuarea plăților respective pentru a-i determina pe reprezentanții firmei să-i remită comisionul convenit din valoarea facturilor.

Astfel, în perioada respectivă, managerul spitalului a primit foloase necuvenite în sumă totală de circa 6.500 lei. Banii i-au fost remiși în trei tranșe, ce se coroborează cu retragerile de numerar din contul societății atât din punct de vedere al datei cât și al procentului – circa 20% din valoarea facturilor achitate.

În același context, miercuri, Băloi a primit de la martorul denunțător suma de 3.000 de lei pentru a aproba efectuarea plății facturilor restante emise de societatea omului de afaceri și pentru a încheia cu acesta din urmă fie un act adițional la un contract de mentenanță deja existent fie un nou contract de service pentru unele aparate medicale.

La aceeași dată, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 3.000 lei.

Alexandru Băloi, care este de profesie medic, ocupă funcția de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti din martie 2014. Anterior, el a condus Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova și a fost și director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).