Confidenţialitate

Sorin Ioniță: Polițiștilor nu ar trebui să li se acorde puteri sporite, după decesul lui Gheorghe Ionescu

După accidentarea mortală a polițistului de la Rutieră, în spațiul public au fost tot mai multe voci care au cerut schimbarea legislației și acordarea de puteri sporite agenților.

S-a vorbit chiar despre împușcarea,  fără somație,  a șoferilor care nu opresc la semnalul agenților, după cum remarcă Sorin Ioniță, membru al organizației neguvernamentale Expert Forum.

Domnia sa e de părere că nu aceasta este soluția pentru că România este o țară relativ liniștită din punctul de vedere al cazurilor de acest fel.

Pe de altă parte, Sorin Ioniță crede că Ministerul de Interne ar trebui să regândească sistemul de asigurări profesionale ale polițiștilor.

El a amintit, în interviul acordat lui Ciprian Ioana, de apelul făcut zilele trecute de soția agentului decedat,  care cerea public sprijin financiar.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Polițistul Gheorghe Ionescu a fost înaintat în gradul de subinspector de poliție post-mortem și va fi înmormântat cu onoruri militare. În plus, ministrul de interne, Gabriel Oprea i-a propus președintelui Iohannis să îi acorde polițistului Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de cavaler.

De asemenea, soția sa va primi un ajutor de 20 de mii de euro și va fi angajată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Vă reamintim, Gheorghe Ionescu a încetat din viață în această dimineață la Spitalul Floreasca din Capitală.

Omul de afaceri turc, Abdullah Ataș, cel care l-a accidentat mortal, va fi acuzat de omor calificat și riscă închisoare pe viață.

 

Pentru fapte de eroism și sacrificarea vieții în misiune, agentul șef Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofițerilor printr-un ordin semnat de ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.

 

Funerariile vor avea loc duminică la prânz la Cimitirul Ghencea Militar iar costurile vor fi suportate de Minister.

 

De luna viitoare vor începe discuții pentru înăsprirea pedepselor pentru ultraj, după cum a declarat Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu.

 

În plus, Abdullah Ataș, omul de afaceri care l-a accidentat mortal pe polițist, riscă acum o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

igpr-gheorghe-ionescu-a-fost-un-om-de-o-mare-noblete-sufleteasca-devotat-profesiei-de-politist-18512891

Gheorghe Ionescu, sau Dulăul așa cum îi spuneau apropiații, se afla în comă la Spitalul Floreasca. Pe 2 august, polițistul a încercat să îl oprească în trafic pe omul de afaceri turc Abdullah Atas, care inițial a încetinit, însă în momentul în care a ajuns în dreptul agentului a accelerat și l-a lovit. Poliţistul a fost târât pe capotă pe o distanță aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea.