Confidenţialitate

ANM: Vreme caniculară sâmbătă

Judeţele Bihor, Arad, Timiş, Vaslui Galați și, parțial, Bacău și Vrancea vor fi, sâmbătă, sub cod portocaliu de caniculă.

Capitala și restul județelor, cu excepția Sucevei, Harghitei, Covasnei și Brașovului, vor fi total sau parțial sub cod galben.

În cursul zilei de sâmbătă, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a ţării, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, mai ales în zonele de câmpie şi de podiş.

În judeţele Bihor, Arad, Timiş, Vaslui, Galaţi, precum şi în zona de câmpie a judeţelor Bacău şi Vrancea, aflate sub cod portocaliu de caniculă, vor fi temperaturi maxime care se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.