Confidenţialitate

Secretarul general al NATO: Nu vedem vreo amenințare imediată împotriva unui aliat

Aflat în vizită la Bucureşti, secretarul general al Organizaţiei Nord-Atlantice a declarat că nu vede vreo amenințare imediată împotriva unui aliat al alianţei militare.

După întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, Jens Stoltenberg a spus că “România este un aliat foarte hotărât. România se bazează pe NATO și NATO se poate baza pe România”.

Oficialul a ţinut să precizeze că “NATO este gata să apere toți aliații împotriva oricărui tip de amenințări și acest lucru se aplică atât pe zona terestră, spațiul aerian, cât și pentru apele teritoriale”.

În opinia lui Klaus Iohannis, dialogul primează.

“Împreună cu partenerii, atât din UE, cât și NATO, încercăm să evităm o situație în care animozitățile ar escalada în relația cu Federația Rusă. Este important de evitat ceva similar cu războiul rece și este, în același timp, important de găsit căi pentru continuarea unui dialog. România este exact pe aceeași lungime de undă ca și NATO și UE. În această etapă, România participă la aceste eforturi împreună cu partenerii din UE și NATO”, a adăugat şeful statului.