Confidenţialitate

Cele mai tari perle de la BAC: „Ponta și-a luat viața cu operația”, iar „Viața ar fi magică fără BAC”

Au apărut primele perle ale elevilor de la proba scrisă la Limba Română din cadrul Examenului de Bacalaureat, informează adevarul.ro.

Absolvenţii de liceu de la Profilul Real au avut de caracterizat un personaj dintr-un text narativ care să îi aparțină lui Ion Creangă, lui Marin Preda sau lui George Călinescu.

Iată ce a scris o elevă despre Otilia, personaj din romanul „Enigma Otiliei“ de George Călinescu:

  • „Otilia era o tipă introvertită, pentru că nu avea cont de Facebook, nici Twitter, nu se bucura de avantajele lumii online. Nu avea unde se „spovedi“ în faţa prietenilor din listă şi nu numai. Şi eu am crescut fără părinţi de mică, la fel ca Otilia, îi înţeleg tristeţea“.

La cerinţa a treia de la primul subiect, elevii aveau de construit o locuţiune/expresie care să conţină cuvântul „viaţă“.

  • Un licean s-a inspirat din viaţa politică a României. „Politic, Ponta şi-a luat viaţa cu operaţia în Turcia“.

Tot la primul punct, elevii au avut de comentat un fragment din piesa de teatru „Trei Generaţii”, scrisă de Lucia Demetrius: „ŞERBAN: Ai putea să trăieşti lângă mine câţiva ani crunţi de lipsuri, de sărăcie? RUXANDRA: Toată viaţa!”.

  • Un elev a comentat dialogul dintre cele două personaje din perspectiva realităților social-economice din România de astăzi: „Cum să mai crezi în astfel de răspunsuri siropoase. După ce trăieşti în ţara asta în sărăcie lucie, nu poţi avea tupeul să-ţi întrebi nevasta aşa ceva. Cel mai bine o anunţi că ţi-ai găsit de lucru în Spania, cât câştigi şi de când pleci. Restul sunt romantisme.“

Perle au apărut și la liceenii care au absolvit Profilul Uman. La Examenul de Bacalaureat, ei aveau de găsit câte un sinonim neologic pentru cuvintele „pomeneşte” şi „trecută”.

  • Un elev a considerat că un sinonim potrivit pentru „trecută” este „reparată cu botox“.

Personajul Otilia le-a pus probleme și altor candidați, potrivit stirileprotv.ro.

  • „După cum spune și titlul, Otilia avea o problemă pe care nu putea să o dezlege și nimeni nu putea să-i dea un răspuns la ea”
  • „Cum nu poți să le ai pe toate, Felix se face doar doctor și Otilia nu-l bagă în seamă pentru că era un amărât”
  • „După descrierea autorului Otilia arăta bine, dar era fițoasă”

Iată și alte perle de la proba de Limba Română a Examenului de Bacalaureat:

  • „Viața e de 2 parale. Viața ar fi magică fără Bac”

Examenul de la Profilul Uman a conținut un subiect la care elevii aveau de scris o argumentație în care să abordeze rolul scriitorului în societate. Un elev a fost foarte scurt:

  • „Eu n-am niciun prieten scriitor, deci în viața mea scriitorii n-au niciun rol”
  • „Aglae era cea mai rea babă din tot universul. Și își urmărea doar interesul”
  • „Harap Alb este cel mai șmecher fiu al împăratului”
  • „Arghezi…cine să-l înțeleagă? Viața lui era tristă pentru că nu avea prieteni cu care să iasă la o bere”

Și verbele la perfect simplu le-au pus probleme elevilor, potrivt evz.ro:

  • „Rolul verbelor la perfect simplu e să ne spună că Ioan Slavici era oltean”.
  • „<Care-i> e cu cratimă ca să nu se confunde cu orașul Carei, de unde am și eu o rudă care se scrie cu literă mare”.
  • „Eu și tatăl meu nu avem o comunicare prea bună. El îmi spune mereu să nu mai vin dimineața de la club, eu îi spun că distracția maximă începe după miezul nopții, dar nu mă ascultă, așa că în loc să comunicăm, ne certam”.
  • „Trebuie să vezi întâi filmul, înainte să citești o carte, că e un fel de rezumat mai ușor de citit. Dacă nu s-a făcut film după carte, nici n-ar trebui să se dea la examen”.
  • „Mama mea a citit <Pasărea spin> după ce a văzut filmul la televizor pe vremea lui Ceaușescu. Sunt două cărți fără poze decât pe copertă, dar uite că i-au plăcut”.

foto: studiimoldova.info