Confidenţialitate

Miniștrii de finanțe din zona euro refuză să prelungească programul de asistență financiară pentru Grecia, după data de 30 iunie

Grecia riscă să intre în incapacitate de plată. Statul elen este obligat să achite, pe 30 iunie, 1,6 miliarde de euro către creditorii internaționali.

Miniștrii de finanțe din zona euro, întruniți de urgență la Bruxelles nu au agreat ideea referendumului, propusă de premierul grec, Alexis Tsipras.

Acesta a cerut o amânare de o lună a achitării tranșei de 1,6 miliarde de euro, pentru ca a putea fi organizat un referendum.

Pe 5 iulie, elenii ar urma să fie consultați pe tema propunerilor înaintate de creditorii externi ai Atenei.

 

”Guvernului grec i s-a cerut să accepte propuneri care ar pune o greutate mare pe umerii poporului grec, care ar submina dezvoltarea societății grecești și a economiei, care ar menține incertitudinile și ar crește inegalitățile sociale. Poporul grec trebuie să decidă fără să fie supus presiunilor și șantajului, așa cum cer constituția țării noastre și tradiția democratică a Europei”, a precizat șeful Guvernului de la Atena.

 

Aflată de mai multe zile în negocieri cu creditorii internaționali, Grecia a respins, aseară, o ofertă din partea acestora pentru a evita cA țara să intre în incapacitate de plată. Atena are de plătit 1,5 miliarde de dolari până la sfârșitul lunii, parte din tranșa de împrumut pe care o datorează FMI-ului.