Confidenţialitate

Procuror din Iași, bănuit de comerț ilegal cu tablouri

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași este cercetat de către DNA pentru că din noiembrie 2014 și până în prezent, ar fi comercializat ilegal peste 200 de picturi, cu o valoare de aproape 300.000 de euro – spun surse judiciare citate de Mediafax.

Funcția de magistrat este incompatibilă însă cu efectuarea actelor de comerț.

Picturile, unele dintre ele false, erau cumpărate, prin intermediul unui site de anunțuri de la un medic de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, Nicolae Dan Tesloian, cunoscut colecționar de artă, dar și de la un samsar de opere de artă, care își desfășoară activitatea în Transilvania.

Procurorul ar fi fost ajutat, la cumpărarea tablourilor de un nepot al lui, asistent medical la Spitalul Sfânta Parascheva din Iași, dar și de fiica sa, studentă în Iași.

După ce erau evaluate și expertizate, picturile erau vândute – direct sau prin intermediul unor case de licitații ori magazine online – unor persoane intersate de investiții în artă. Unele tablouri ajungeau chiar la export.

Fost procuror la DNA Iași, Emilian Eva este cunoscut pentru că a instrumentat dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Emilian Eva este suspectat și de fals în declarația de avere, în care a menționat terenuri în Iași, o mașină, dar nu și obiecte de artă.